mad

În seara asta am fost la teatru, lucru pe care nu l-am mai făcut demult. Îmi place, dar când am chef nu am bani, când am bani nu am timp, iar când le am pe toate, de obicei vara, stagiunea e închisă. Dar azi s-a nimerit să-mi fac timp şi chef pentru a da curs unei invitaţii primite cu ocazia Studenţiadei. Şi anume la teatrul Masca, la muzicalul-comedie Cafeneaua, în regia lui Mihai Mălaimare. Câteva detalii „tehnice” găsiţi pe http://www.masca.ro/cafeneaua/cafeneaua.html, eu însă voi încerca să explic de ce în momentul în care am plecat încă mai aveam un zâmbet pe faţă.

În mare, acţiunea se petrece în Italia, în cafenea (O, che bello caffe!) unde poposeşte o americancă ce fură inima tuturor celor de acolo, iar la sfârşit pleacă, lăsându-i pe toţi cu sufletul gol. Când o spun aşa, pare ceva trist; dimpotrivă, toate scenele abundă de voioşie, de dorinţa de a face haz de necaz, de ironii prin gesturi şi vorbe (fără însă a deveni o satiră), de poante şi renghiuri jucate între prieteni. Deşi există şi câteva scene sensibile, foarte sugestive şi molipsitoare în tristeţe, în ansamblul său spectacolul este exploziv şi garnisit cu picanteria Rafaeleleor. O comedie cu şi despre amor, acea „floare de jar”, despre flirt (ce termen modern faţă de acţiunea din piesă!), galanterie şi prietenie. Un joc de scenă foarte animat, interesant şi bine realizat, o muzică antrenantă, de „modă veche” şi de bun gust, versuri fie haioase, fie melancolice, dar bine plasate – dacă mai adăugaţi la acestea un grup de actori talentaţi şi fete frumoase (mamă, ce craci aveau câteva!) şi aveţi motivele pentru care Cafeneaua merită văzută. Nu am mai râs de ceva timp aşa cum am râs în seara asta, adică din inimă. Încă mai am zâmbetul ăla pe buze şi mă bucur că se mai fac şi lucruri de calitate şi de bun-gust pe la noi. Păcat că destul de rar, în puţine domenii de activitate şi cei care le fac sunt muritori de foame. Un spectacol excelent, vi-l recomand din toată inima!