mad
Comentarii diverse

Cabana Garofiţa (Piatra Craiului)

media: 4.20 din 5 voturi

Grasu’ face un sfert de secol şi ne invită pentru un mic chef la Cabana Garofiţa Pietrei Craiului. Din Ursul Trubadur nu aveam să semnăm condica decât eu, Bogdan Vişinescu şi Dan Stănescu (şi Grasu’, d’oh...), dar cabana a fost plină cu membri România Pitorească, de toate vârstele şi preocupările. Pentru că o ştie pe Simona de când eram colege de cameră, Bogdan Anghel a zis că vine şi el, într-un nesperat acces de dorit să mai iasă din casă; a venit la Bucureşti vineri seara, m-a preluat pe mine şi am ţinut-o lungă până la Piteşti.

Autostrada am făcut-o cam în 40 de minute, apoi am ratat ieşirea spre Braşov, ne-am întors, am nimerit-o, ceva dificultăţi la intersecţia aia ciudată spre Câmpulung, dar am scos-o prin benzinărie şi am ţinut-o până în Podu Dâmboviţei. Aici, în mod ciudat, am nimerit din prima drumeagul spre Sătic, exact cum ne explicase Grasu’ că este într-o serpentină; eh, nu era chiar serpentină, doar o curbă mai strânsă din care se rupe drumul pe Cheile Dâmboviţei. Era deja noapte aşa că nu am mai putut admira relieful, însă ne-am „distrat” de minune cu drumul foarte prost. Şi încă nu ştiam nimic...

În Săticu de Sus ne-a aşteptat Horia cu a lui Lada Niva pentru a ne scuti să parcurgem cei vreo 5 km rămaşi până la cabană la ora aia (cred că era aproape miezul nopţii), ţinând cont că Seat-ul cel jos nu ar fi făcut faţă pe drumul rupt din continuare. A urmat o chestie aşa, gen raliu, cu nişte cratere cât tot drumul pline de apă, unul după altul, prin care Horia a trecut în viteză – super-tare, cu noroaie, apa pe parbriz, hurducăieli, mişto. Am ajuns într-un final şi la cabană unde era o parte din gaşcă, unii în cabană la mâncare, unii la foc cu chitara, atmosferă faină. Am observat de acum cât de bine arată cabana la care se lucrează cu spor, foişorul cu hamac sub care se face focul, poteca marcată spre budă, lumină de la generator, podul destul de mare care e în lucru – în fine, când o să fie gata o să arate super. Am băgat cornu-n pernă destul de repede, fiind intenţii să urcăm sâmbătă spre creastă, în funcţie de vreme.

Dimineaţa nu poate începe mai devreme de ora 9, când începem să ne mobilizăm, cu cafea, ceai, omletă şi ce s-a mai găsit, vremea era aşa şi aşa, deci pe la 11 am început să urcăm pe cruce galbenă spre Poiana Închisă – mai ales ca să nu punem osul la muncă în cabană. Horia a rămas să bată lambriu în pod şi cred că ne-a urat un timp din ăla de pomină, că încă de pe la primul urcuş a început să plouă, iar ploaia s-a transformat repede în grindină. Urcuşul pe Drumul Grănicerilor până la intersecţia cu traseul spre Tămăşel este cel mai demoralizator – nu că ar fi foarte abrupt, dar e lung, plictisitor, o coastă golaşă şi bolovănoasă unde daca te mai prinde şi grindina ţi se ia să mergi mai departe. Aşa cum li s-a luat Simonei, lui Cristi, Bogdan şi altora, care au zis că ei se întorc la cabană pe Tămăşel. Am rămas pe traseul iniţial eu, Doctoru’, Ilinca, Dan, Nico, Pepino, Silviu şi Vierme; grindina s-a înteţit, dar parca prin pădure era mai uşor, am continuat urcuşul ceva mai abrupt acum, dar mai frumos şi am dat în golul alpin la baza Marelui Grohotiş, în marcaj triunghi albastru, moment în care s-au mai potolit şi precipitaţiile.

Aici am mers o vreme pe traseu, apoi am luat-o pe nemarcat în sus pe grohotiş, printre stânci, lăsând în urmă Brâul Roşu, bolovanii alunecoşi, zăpada încă destul de mare şi urmele de capră neagră. Cât am traversat zona aceea de grohotiş, Vierme a mers primul cu al său 45 la picior ca să facă trepte, asta până când a dat un soare puternic, care plus zăpada egal orbire. M-am băgat eu (ochelari de soare), dar n-am avut acelaşi spor. S-a mers mai uşor după ce am ieşit între stânci, eu am făcut un traseu nou când am luat-o după urmele de capră şi m-am prins că nu mai am cum ieşi decât prin jepi (au zis că-i vor pune numele meu), apoi am început să urcăm ghidaţi de momâi prin poteci înguste, abrupte şi alunecoase, mai prin zăpada, mai printre jepi.

Dar şi când am ieşit în poiană ne-am dat seama că a meritat efortul, mai ales că nu mai era pic de ceaţă în vale, cerul se înseninase deasupra noastră şi soarele ardea... Situată chiar sub creastă şi încă înzăpezită, poieniţa este un mic platou unde ar încăpea poate trei corturi şi de unde ţi se dezvăluie o imagine superbă. Cum te uiţi spre hăul din faţa ta, ai în spate şi stânga creasta cu Coama Lungă, tot în stânga, jos, printre culmile joase şi împădurite se zăreşte casa de vânătoare a lui Ceauşescu, undeva în faţă, semeţ şi înzăpezit, Masivul Iezer-Păpuşa, în dreapta departe Făgăraşul şi, la baza lui, dacă ai noroc şi e senin vezi Lacul Pecineagu, încep apoi prelungirile Craiului cu Tămaşul şi Stâna Tămăşel, în spatele lor Munţii Perşani şi, departe, Podişul Transilvaniei, apoi privirea se întoarce în poiană prin Padina Lăncii pe care nu ne-am încumetat să coborâm acum. Până în creastă nu mai era mult, dar lumea a zis că mai bine nu încercăm, nefiind siguri că putem toţi urca pe stânca abruptă sub care ne aflam.

Am poposit o vreme aici, ne-am încărcat bateriile, Dan şi Pepino au coborât pe zăpada căutând nu ştiu ce izvor (nu l-au găsit), apoi am început coborârea pe unde venisem, acest lucru dovedindu-se mult mai greu decât urcuşul. Am ajuns totuşi nevătămaţi la grohotiş, unde am început coborârea în alunecare pe pietrele mărunte până în poteca marcată cu triunghi albastru, coborâre care mi s-a părut distractivă dacă reuşeşti să nu-ţi dai peste cap vreo gleznă. De aici, Nico, Pepino, Dan şi Ilinca au continuat să coboare spre cabană, cu gândul numai la ciorba de fasole a lui Gogu, iar eu cu Doctoru’, Silviu şi Vierme am făcut un detur (la insistenţa mea, care nu mai fusesem acolo) la Peştera Stanciului şi Cerdac. Peştera pare un bun adăpost pentru luat masa, mai ales că începuse iar să-i dea cu încetişor grindină; am încercat un pic de explorare, dar coridorul drept, care ar fi trebuit să comunice cu avenul din Cerdac, este surpat şi înfundat, iar pe cel stâng am mers o vreme, se deschide o sală largă, apoi iar se îngustează, după un timp fiind nevoie să se meargă pe burtă, aşa că ne-am întors. Am mai mers puţin până la Cerdac, o frumoasă ciudăţenie a muntelui calcaros – o boltă deasupra unui bolovan pe care te poţi urca şi coborî în avenul din spatele lui. Eu nu am urcat, nu m-au lăsat pentru că zăpada acoperea scara ajutătoare, dar mai ajung eu acolo...

Am revenit la grohotiş, am continuat coborârea în jos pe el până la pădure, apoi am luat-o destul de încet pe potecă, fiind multe rădăcini ude şi păcătoase. Pe la ora 19 am ajuns şi noi la cabană, unii mai înfometaţi decât alţii, ne-am scos pietrele din bocanci şi parazăpezi, ne-am agătat pelerinele la uscat, unii au făcut şi un mic somn, iar seara s-a lăsat cu chef. Foc, chitară, vin (trebuie să găsesc şi eu o cramă Recaş), friptură, mici, ciuperci la grătar, baloane, piuitoare, tort, la mulţi ani, tort (cu o lumânare, de la un sfert de veac), cadouri, bătaie cu frişcă, bancuri, muzică rock, volei cu baloanele, spart baloanele, umflat altele... cam aşa până la 4 dimineaţa când s-au dus toate şi ne-am gândit că trebuie totuşi să ne trezim destul de devreme.

Duminică dimineaţă, care nu era chiar dimineaţă pe la 10, am făcut ochi, poate şi de ruşinea soarelui care bătea cu putere în geam. Am luat micul dejun, ne-am mai învârtit, am făcut socotelile şi am plecat tot cu Lada lui Horia până în Sătic unde lăsasem maşina. Acum ne-am putut opri puţin şi pe Cheile Dâmboviţei, am intrat într-o peşteră (m-a informat Dan mai târziu că se numeşte Peştera Urşilor şi acolo a fost turnat Cireşarii) dar cei doi Bogdani cu care eram nu m-au lăsat să explorez prea mult (cică altă dată), am ieşit în şosea si am continuat spre Braşov. Eram în zona Branului şi mă gândeam ce fain să ai casa acolo, cu balcoane pe ambele părţi şi să te gândeşti dimineaţa: „Azi să ies pe balconul din faţă să privesc Bucegii sau să ies pe cel din spate să admir Craiul?”. În Braşov am stat un pic la KFC, apoi am luat-o pe un DN1 destul de liber şi încadrat de multe grătare, ajungând în Bucureşti pe la ora 18. Frumoasă ieşirea, o atmosferă de nota zece şi un traseu cu o destinaţie superbă.

Fotografii

postat de jaxe13 in 2008-05-11 22:11 | Munte & Mare

7 comentarii

Comentarii

Beei, ce dracu, la tine Braul Rosu se imbarliga cu Drumul Granicerilor si devine Drumul Rosu ? Exista si ala da e pe undeva prin Poiana Bv, dai iarna din skiuri pe el..... Si ti-am mai zis doara ca n-ai cum sa vezi Persanii din Poiana Inchisa nici sa-i f...8-| Decat poate dac-o iei pe potecuta aia care zici c-o sa-ti poarte numele si, bleaga cum esti, iei vreo stanca in freza de-o sa-ti sara ochii din cap taman sus in Piscul Baciului!

In rest ce sa zic, merge! Cam narativ stilul tau dar... am citit tot tot, incepand cu 'Grasu' si terminand cu 'superba'... cam multe cuvinte ti-au trebuit ca sa descoperi un lucru evident !

Te mai citesc, c-am mai vazut niste insemnari interesante pe-aici..

de razvanvm in data de 2008-05-14 01:08

Mai Diana si tu si Grasu redenumiti poiana aia in poienita de o sa creada lumea ca asa si este. Poiana Inchisa este numele ei in Monografie Pietrei Craiului by Emilian Cristea iar daca nici EC nu stie...

Apropo acel izvor exista si este unul dintre putinele locuri in care se pot adapa caprele negre in timpul verii.

All the best

de Dan Stanescu in data de 2008-05-14 09:34

Mai Diana si tu si Grasu redenumiti poiana aia in poienita de o sa creada lumea ca asa si este. Poiana Inchisa este numele ei in Monografie Pietrei Craiului by Emilian Cristea iar daca nici EC nu stie...

Apropo acel izvor exista si este unul dintre putinele locuri in care se pot adapa caprele negre in timpul verii.

All the best

Bine, man, redenumesc - da' nu mai fiti dsi voi asa acizi, ca asa afla omul

Si n-am zis ca izvorul nu exista, am zis numai ca voi n-ati fost in stare sa-l gasiti

Lasa, data viitoare cand urcati luati si un stalp pe care sa-l infigeti acolo :)

de jaxe13 in data de 2008-05-14 10:26

Mai cate rautati p-acilea... Nu pot sa cred

Lasa-i sa

ca se pricep, da sa ne fi explicat la cabana, pauza...
Rusine [-x

de Grasu in data de 2008-05-14 11:36

sorry mad, m-am adresat cam "familiar", de parca ne cunosteam de ceva timp, asa ca m-am bagat in sedinta si am ajuns la concluzia ca tre s-o dreg cumva... Intre timp am citit mai multe kestii pe aici care mi-au placut, mai putin cronicile de albume care mie nu-mi rezoneaza deloc, dar asta e numai din vina mea.
Putini mai au timp si chef sa scrie atatea impresii dintr-o tura, e mare lucru ce faci, si asta trebuia sa ti-o spun in primul rand !
Oricum, dac-o fi sa ne mai vedem pe undeva, raman dator de-o bere! Chiar si-un Recas!!
Spor in continuare.

de razvanvm in data de 2008-05-14 16:54

sorry mad, m-am adresat cam "familiar", de parca ne cunosteam de ceva timp, asa ca m-am bagat in sedinta si am ajuns la concluzia ca tre s-o dreg cumva... Intre timp am citit mai multe kestii pe aici care mi-au placut, mai putin cronicile de albume care mie nu-mi rezoneaza deloc, dar asta e numai din vina mea.
Putini mai au timp si chef sa scrie atatea impresii dintr-o tura, e mare lucru ce faci, si asta trebuia sa ti-o spun in primul rand !
Oricum, dac-o fi sa ne mai vedem pe undeva, raman dator de-o bere! Chiar si-un Recas!!
Spor in continuare.

Stai linistit, am prins mistoul. Da' de Recas tot ramai :P

de jaxe13 in data de 2008-05-14 21:42

Stop fighting guys, bucurati-va de viata.

de ochelari de soare in data de 2010-08-09 01:19