mad
Comentarii diverse

Valea Morarului - Vârful Omu - Ciubotea (Bucegi)

media: 1.00 din 1 vot

Cred că era 1 mai când a pomenit ceva Mihai de o tură prin Valea Morarului – cândva prin iulie, să se fi topit zăpada. N-a fost iulie, ci început de august, când ne-am strâns câţiva doritori, cei mai mulţi cu trenul, alţii cu maşina, ne-am sincronizat pentru punctul de începere Buşteni şi am încercat să profităm din plin de un sfârşit de săptămână superb. Lista cât mai completă (sper eu) ar cam fi: Vlăduţ, Aliunţa, Vladimir, Mihai (Buşteni), Cristina, Cincineru’, Ana, Maria, Adi, Pancu, Andrei (prietenul lui Pancu), Ice, Bogdan (veterinaru), Florin (Braşov), Ioana, Emil, Iulian, Creţu, Antisocialu’, Iulian Florea şi eu aka Diana; ne-au mai dat „întâlnire” la Omu Adina şi Leonidas, urcaţi pe Valea Albă. În jur de 10:30 am strâns rândurile în Buşteni, lângă Căminul Alpin şi am început un destul de lung urcuş prin pădure, pe triunghi roşu. O fi fost lung şi fără prea mari puncte de interes , dar cu siguranţă că pădurea a fost providenţială ţinând cont de soarele arzător care ne-a întâmpinat de când ne-am dat jos din tren.

Mergând destul de în urmă, îmi era teamă că voi rata intrarea pe vale, acolo unde te desprinzi din traseul marcat, şi speram că ne vom aştepta în acel punct. Sincer, nu ştiu dacă azi, mergând din nou, aş găsi acea intrare, deşi pe lângă ea este un fost refugiu, pe care însă nu-l vezi din poteca marcată. De aici a început partea frumoasă a traseului, pe lângă Colţii Morarului, din fericire pe sub un cer înnorat cât să fie temperatura suportabilă. Deşi cea mai uşoară vale din Bucegi, nu-i deloc uşor când ai rucsac să te incomodeze şi juma’ de buletin (să te incomodeze şi mai tare). Totuşi, cu ajutorul lui Adi şi Antisocialu’ am ocolit o singură săritoare (şi ce frumos este prin boscheţi...), în timp ce casca lui Marean mi-a dat ceva curaj (mulţumesc, Mărineeee!). Şi urcăm, şi urcăm, peisajul este sălbatic, înţeleg de ce valea nu este marcată şi-mi dau seama că partea cea mai obositoare este cea când se deschide valea; cel puţin mie mi s-a părut mai abruptă, poate şi pentru că n-au mai fost atâtea săritori care să mă oprească oprească să cuget cea mai înţeleaptă (oare?) abordare.

Toate bune şi frumoase până la ultima parte a văii, când Diana o ia nirvana (iar Alinuţa şi mai nirvana, dar revenim). Mai mulţi strigă la mine de pe un dâmb să merg pe lângă stâncă prin crăpătura deschisă acolo; nişte unii de coborau îmi spun să traversez cele două limbi de zăpadă, că-s deja urme în ea – aiurea, nu erau urme pe unde ziceau ei şi fără colţari nu aveam nici o şansă; Creţu şi Adi îmi spun că e greu de urcat pe acolo, să văd dacă pot ocoli prin dreapta. Eu încerc, mă caţăr o vreme, până îmi dau seama că nu mai am unde şi nici nu mai pot coborî. În timpul ăsta Alinuţa o ia pe o vâlcea tot prin dreapta, Antisocialu’ şi Ice aşteaptă să vadă ce scofală facem, iar la Cristina şi Maria strigăm să aştepte puţin. Până la urmă depăşesc momentul de mini-panică, nu-i dau rucsacul lui Antisocialu’ cum îmi spunea să fac şi cum-necum reuşesc să cobor ţinându-mă la modul inconştient de nişte smocuri de iarbă. Se spune că atunci când te mănâncă trebuie să te scarpini... Reiau faza prin stânga, pe crăpătura formată, mă frec puţin de stâncă cu rucsacul sub o boltă cam joasă, dar cu ajutorul lui Iulian Florea care-mi spune pe unde mai dau de o priză reuşesc să mă caţăr.

Între timp trece şi Cristina, dar Maria nu mai vrea. Ea îşi ia jucărelele şi pleacă acasă. Vorba cântecului, Cugetări / Rugăminţi / În zadar. Totuşi trece, dacă nu mă-nşel tot cu ajutorului lui Iulian săracu’. Trece şi restul lumii, mai puţin... Alinuţa. Unde-i Alinuţa? Păi nu ştiu, că ea a luat-o pe altă ieşire în sensul giratoriu. Celălalt Iulian şi Mihai pleacă în cercetări, unul se întoarce cu rucsacul, celălalt cu fata. Aplauze. Hai mai departe. Deja suntem sub Vârful Omu (2505 m), mai e partea nasoală şi abruptă de final, „îndulcită” de ceaţa rece care s-a lăsat (plămâni încinşi + ceaţă rece = usturime în piept, noroc cu ceaiul cu rom de mai târziu). Cei curajoşi şi în putere o iau în plin, eu mă abat după Creţu, uşurel pe curbele de nivel până în marcaj bandă roşie. Ieeei, am ajuns, plin de corturi, cabana şi mai plină. Găsesc loc mai plat, pun cortul, mă ocup pe scurt de aranjamentele interioare şi mă bag la cabană. Acolo mă întâlnesc cu unii din Târgovişte: ei dorm în sala de mese, că după ce-şi puseseră corturile au aflat că ursul a început să-şi facă un obicei zilnic de vizită pe acolo, iar ei fiind singurii cu corturi nu prea le-a plăcut perspectiva; evident, după ce şi le-au strâns ei, s-a umplut de alte corturi.

Ciorbă de legume, ceai fierbinte (2-3 căni, merg), şi de prin mâncarea de la purtător, taman bine să-mi recapăt forţele. Restul de mancare rămâne în cabană; nu mai ştiu cine vrea să o lase lângă cort – băăăăi, eşti nebun, că nu te mănâncă numai pe tine ursul; dacă tot o laşi acolo, pune-i măcar şi un meniu, ceva... Ceaţa se ridică, prind urmele de apus (iar l-am ratat), identificăm luminiţele din văi, Vlăduţ şi Vladimir fac retrospectiva muzicală autohtonă a anilor ’90 şi 2000 cu toate radio-hiturile în interpretare proprie (nu, de data asta n-au fost metale pe Omu), dar ziua a fost lungă, noapte de dinainte scurtă, aşa că să fi fost orele 22 când am tras dreapta. Şi dreapta a fost fără apel până duminică la 8, nu ştiu nimic, cine a sforăit şi cine nu, cine s-a coţăit şi cine nu, ursul dacă a venit l-am ignorat, etc.

Dimineaţă, omletă, ciocolată caldă, strâns chestii, pornit la drum pe la ora 10 – opţiunea: Ciubotea, triunghi galben. Traseul înseamnă o scurtă bucată coborâre uşoară apoi urcare, prin Şaua Hornurilor (în unul din hornuri se relaxa o capră maro... ăăă... neagră) şi pe lângă Vârful Scara (2422 m). De aici începe coborârea abruptă şi bolovănoasă, uneori alunecoasă, alteori rostogolitoare, şi aşa lăsăm în stânga Turnurile Ţigăneşti. Traseul merge o vreme prin poiană, la oarece distanţă de Colţii Ciubotei, printre bolovani şi urzici (multe urzici – şi ce frumos miroseau...), după care începe pădurea – lungă, nene. Pauză de regrupare, Vladimir are o întâlnire în pădure şi când se întoarce ne spune că poteca aia... cam semăna a potecă de ursulache. Aşa că oricât de interesant era să traducem expresii în engleză (cred ca o prefer pe aia cu what my chickens), am luat-o din loc. Nici nu mai ştiu cât am mers până la cabana salvamontiştilor din Bran, dar începusem şi eu cu „are we there yet?”... De la cabană se dă în drum forestier, unde se virează la dreapta, în josul Pârâului Poarta.

Înainte de Bran intrăm într-un sat prin care mergem ceva vreme; ma rog, mergem când nu ne oprim la o cârciumă unde s-a stat la bere. Eu am stat la o savarina. Şi din cauza de bere şi savarină, vom fi pierdut noi trenul mai târziu. În Bran ajungem pe la ora 16, peste o jumătate de oră luăm autobuz spre Braşov; din Bartolomeu cu 23-ul până în gara mare şi aici constatăm că am ratat cu mai puţin de un sfert de oră acceleratul suplimentar băgat de CFR pe timp de vară – fi-ţi-ar berea, Vlăduţ! Cei mai mulţi decid pentru rapidul de Praga, Pancu şi Andrei optează pentru IC-ul ce pleca înaintea rapidului, iar eu, Adi şi Ice alegem microbuzul. Am avut baftă de unul de Târgu Mureş ce făcuse o „escală” în Braşov. Printr-o minune ne-am înghesuit şi rucsacii în spate, apoi până în Predeal am stat în picioare. În Bucureşti, în Ştefan cel Mare, am ajuns pe la 22:15, după un chin din Otopeni-Băneasa, dar destul de decent faţă de ce am aflat despre cei rămaşi cu rapidul.

Fotografii

postat de jaxe13 in 2008-08-03 23:52 | Munte & Mare

3 comentarii

Comentarii

completari de la cei ramasi in BV:
dupa ce voi ati plecat cu microbusu' noi am hotarat sa luam bilete la rapidu de praga. zis si facut. asa ca eu (cincineru), iulian, vladut, bogdan (vet), cretu, antisocialu, ana, cristina si maria am hotarat sa mergem prin brasov. si unde ne-am gasit sa ne oprim? exact in mall-ul de langa gara....si da-i si plimba-te cu rucsacii mari prin mall. Ne-am oprit la o bere sus in zona fast food si la un cartof prajit. Si iata cum se face ora 19:50 si decidem sa plecam spre gara. Cand ajungem acolo observam cu stupoare ca rapidu are intarziere de 80 min. asa ca ce sa facem ce sa facem....uhmmm hai sa luam bere sa bem ca alcolistii pe peron...zis si facut, asa ca am luat 2 beri la 2 l si ne-am instalat pe peron la o muzichie maria tanase si un ciuc la pet. baietii vn cu ideea sa ia banii pe bilete si din 9 oameni 6 dau biletele. Antisocialu recupereaza banii si din fericire cristinei ii da banii pe bilet intreg cand ea avea redus. ohooo bun bem! vine trenu ne suim in el tocmeala cu nasu somn de voie bucuresti taxi home.

de Cincineru' in data de 2008-08-05 11:00

misto tura......da si in bucale se poate iesi, in herastrau este concert d opereta in fiecare duminica...ma consolez si io ca strugurii sunt taare acri :-"

de Stefania in data de 2008-08-05 12:37

Pare interesanta valea asta - desi cred ca merge urcata mai usor cu un rucsacel mic si mai putini incepatori